Privim efortul celor din jur și îi înțelegem rostul. Îi admirăm de la distanță, poate chiar îi compătimim, dar totodată trăim cu convingerea că în cazul nostru drumul va fi mai lin. Că vom ajunge unde visăm fără să fim puși la încercare, fără să ne doară, fără să fim zdruncinați din rădăcină. Doar că viața nu răspunde visului, ci pregătirii. Și uneori ne pregătește prin foc.

Tălpile care visează marea

Mare îți este ținta, nu pașii
Și chiar dacă nisipul te arde, nu-l blestemi,
ci îl lași să-ți scrijelească tălpile
ca o promisiune șoptită în carne vie.

Știi doar că drumul tău nu-i presărat
cu petale moi, ci cu nisip fierbinte.
Și știi la fel de bine că nu te interesează alinarea,
ci să ajungi cât mai repede în larg.

Acolo unde marea se întâlnește cu cerul,
unde cupola se transformă în dom,
iar lumea noastră devine un glob de cristal
în care ninge cu speranță.

Pentru că cel care-și cunoaște scopul,
își transformă durerea în cale,
cale în sens,
și întreaga viață în dezvoltare.

Și nu te oprești să spui că ți-e sete
atunci când albastrul îți clipește ademenitor,
precum un vis care te cheamă,
precum un ochi nemuritor.

Căci viața nu este despre scurtături,
nici despre poteci spre nicăieri,
ci despre cât de limpede îți e privirea
când ai deasupra cerul de jad.

E despre cât de viu ți-e visul zilei,
despre cât de adâncă-ți este noaptea,
e despre dorul care te cheamă,
despre o viață ce te-așteaptă.

Pentru că viața nu e doar despre furtuni,
ci despre corăbiile care-au învățat să navigheze.
Despre rănile care tac,
despre toate greutățile care te-au făcut mai puternic.

De aceea, trăiește cu privirea în zare,
spre cerul împodobit cu lauri,
spre visul din zi care se întrezărește,
spre marea infinită ce sărută cerul.

Și nu uita că viața nu-i despre pași ce dor,
ci despre zarea care ne înconjoară,
despre valul care ne spală tălpile,
despre marea care ne cuprinde în brațele ei albastre.

Cumpără cărțile: https://carturesti.ro/autor/antoniu_sintimbrean