Grădina care n-a înflorit: o poveste care nu a fost

Uneori, ceea ce doare cel mai tare nu este o despărțire, ci o dragoste care nu a început niciodată. Iubim nu ceea ce este, ci ce s-ar fi putut întâmpla dacă privirea celuilalt ne-ar fi întâlnit în același timp, cu aceeași intensitate. Ne construim o poveste din gesturi întrezărite și emoții netrăite, iar inima noastră rămâne legată de o promisiune care n-a devenit realitate pentru că nu am avut niciodată curajul de a face primul pas. Această poezie este despre o iubire care ar fi putut fi, despre o grădină plină de flori care n-au înflorit niciodată. Deși uneori purtam în noi parfumul acelor flori ca pe o amintire a unui vis care aproape s-a născut.

Grădina care n-a înflorit

Pentru tine, aș fi mers până la marginea lumii,

nu pentru că știam ce caut,

ci pentru că în inima mea

ardea o flacără care semăna cu dorul.

Nu ți-am cerut nimic, n-am vrut să îmi promiți nimic,

mi-am dorit doar o rază de soare

care să lumineze colțul acela din mine

unde te-am iubit dinainte de a te fi cunoscut.

Te-am visat mai mult decât te-am trăit,

te-am purtat în mine

ca pe o întrebare pe care nu am îndrăznit să o rostesc,

ca pe o promisiune scrisă pe un geam aburit.

Și totuși, zi după zi,

m-am întors spre acel chip ce-mi bântuia visele,

spre fata pe care nu știam dacă o iubeam

sau dacă o născocisem din tot ce mi-a lipsit.

Nu te-am iubit pentru ce erai,

ci pentru ceea ce păreai că ai fi putut să devii,

ca pe o grădină care n-a înflorit niciodată,

dar al cărei parfum mi-a rămas în inimă.

Și nu-mi pare rău că n-am putut să-mi trăiesc visul alături de tine,

mi-ar fi părut mai rău dacă nu te-aș fi visat deloc.

Pentru că uneori, coșmarul nu e durerea unei iubiri imposibile,

ci absența oricărui vis.

De aceea,

mai bine o rană născută din speranță,

decât o viață care n-a îndrăznit să spere la nimic.

Citește și: https://www.tonisao.ro/clepsidra-iubirii-de-ce-nu-putem-iubi-ca-la-inceput/

Cumpără cărțile: https://carturesti.ro/autor/antoniu_sintimbrean