Spre EL: Între Cerul gol și inima plină
Privim adesea spre Cer cu speranța că acolo vom găsi o chemare, o încuviințare, o urmă de sens care să răspundă nevoii noastre de a crede că nu suntem singuri. Ne îndreptăm gândurile spre divinitate, rostim rugăciuni în taină sau aducem ofrande în formele cele mai subtile ale vieții noastre. Dar ce rămâne din toate acestea când Cerul nu tace?
Trăim într-o lume în care credința a fost învelită în formule, iar speranța a devenit un miraj, mai degrabă decât o mișcare vie a inimii. Ne agățăm de simboluri, dar uităm uneori de semnificația acestora. Așteptăm semne din exterior, când poate singura chemare autentică se naște în inima noastră.
Poezia Spre El lansează o întrebare care nu cere un răspuns, ci o coborâre. Care nu ne oferă certitudini, ci ne transpune într-o lume în care Cerul poate fi gol și totuși viu, unde El poate fi tăcut și totuși prezent. O lume în care, dacă strigătul nu ajunge nicăieri, poate că sensul lui nu este să fie auzit, ci să dezvăluie ceea ce zace în sufletul nostru.
SPRE EL
Îndreaptă-ți pulsul credinței spre Cer
și vezi dacă aceasta te va duce la El,
așteaptă să cadă din stele efemer
bucăți rupte din poarta de fier.
Iubește simbolul ce este pe Cer
și vezi dacă poți ajunge la El,
adună-ți credința
ce ușor se revarsă
și pășește ușor pe calea aleasă.
Strivește cultura
ce se-ndreaptă spre Cer
și vezi,
poate așa vei ajunge la El.
Leagă de El iubirea de-o viață,
pune-ți sufletul pe taraba din piață.
Îndreaptă-ți privirea, la greu, către Cer
și vezi rezolvarea adusă de El.
Roagă-te doar când ești în pustiu,
cu palmele strânse
în negrul sicriu.
Sacrifică tot pentru a ajunge în Cer,
pentru visul amar de-a ajunge la El,
donează tot ce ai strâns în casă
și vezi dacă El te poftește la masă.
Încearcă să râzi
privind către Cer,
gândindu-te că nu este nimeni în El.
Privește adânc în inima ta
și vezi
bunătatea ce zace în ea.
Ridică-ți mâinile
și strigă spre Cer
și vezi dacă glasu-ți ajunge la El.
Îndură ocara
și recunoaște măcar
că viața din tine e plină de-amar.
Oricât ai urla acum către Cer,
glasul tău nu va ajunge la El.
Fericirea însă, de vei căuta,
uită-te adânc
în inima ta.
Citește și: https://www.mindsetup.ro/legatura-dintre-minte-si-realitate/
https://www.tonisao.ro/ce-este-timpul-o-linie-un-cerc-sau-o-oglinda/